Am fost la MYRACE de la Iași

Posted: 8 Mai 2011 in Fără categorie

După ce sâmbăta la Botoșani am fost prinși cu organizarea M-N-M-ului, duminică dimineața ne găseam pe platoul Bucium din apropierea Iașului, pregătiți (sau aproape) pregătiți de startul competiției MY MTB RACE. Din nou Botoșaniul punctează la Iași cu o echipă consistentă, pentru că s-a dus zvonul că de data asta ieșenii vor avea și premii. Vremea e frumoasă dimineața, moralul bun, Vali, Dragos, Bogdan, Flavius, Stelică și Doru formează echipa de concurenți supravegheată cu atenție de Daniel, responsabil cu colectarea de imagini foto și video. Pentru cei care au plătit on-line am beneficiat de un pachet de start consistent iar toată lumea a primit un număr de concurs cu o formă interesantă, unică.

Startul s-a dat decalat așa că eu și Doru am plecat primii pe tura lungă de 60 km. Nu m-am încălzit înainte de concurs așa că am luat-o mai domol. Am prins un pluton de ieșeni așa că merg liniștit în privința orientării. La un moment dat aud zarvă în spate și un mic pluton de cicliști veneau furioși peste mine. L-am recunoscut pe Ulisse, Radu and company. Am înțeles că oamenii o luaseră aiurea și acum trăgeau disperați să recupereze. Mi-am zis că am o șansă să mă țin de ei și am început urmărirea dar fără prea mare succes. După un scurt segment de asfalt urmată de o coborâre am rămas singur moment în care am început să aud un huruit la butucul spate. Reușesc să-mi rănesc degetul într-un accident stupid și să parcurg restul de 43 km cu un butuc trăncănind și cu joc puternic. Surprinzător a fost că am întrecut o mulțime de oameni pe traseu așa că pe final locul 13 sau 14 la general e foarte bun. Pe categoria mea de vîrstă cred că sunt pe locul 4 sau 5.

Doru care a fost cu mine la tura de 60 km a ieșit uimitor de bine pentru tipul de bicicletă cu care a concurat. La tura scurtă de 16 km a fost cea mai mare bătaie. Aici Dragoș a sprintat și a obținut locul 2 la general și primul loc la categoria sa de vârstă. Bogdănel a rătăcit iar prin codrii Iașului dar cu toate astea a prins locul 3 la general și locul 2 la categoria de vârstă. O surpriză placută a făcut Flavius care a scos un binemeritat loc 3 la categoria de peste 40 ani.

Se pare că Botoșaniul are la ora actuală una din cele mai dinamice echipe de cicliști din toată Moldova. Sper să o ținem tot așa 🙂 !

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s