Maratonul MTB Nordul Moldovei!

Posted: 11 Martie 2011 in Fără categorie

Cum facem tot posibiul să ne ținem de promisiuni, am demarat cel mai ”tare ” proiect de pe anul acesta, care va culmina în data de 30 aprilie cu prima ediție a maratonului de MTB Nordul Moldovei.Această competiție de nivel național are ca scop promovarea ciclismului ca mijloc de agrement, ca factor de sănătate și ca mijloc de promovare turistică a municipiului Botoșani și împrejurimi. Aciunea are loc în parteneriat cu Primăria Botoșani și este prima competiție de acest gen organizată pentru amatori din partea de nord a Moldovei. Site-ul evenimentului este funcțional în proporție de 70 %  (click aici)

Pe 11 martie, adică azi depunem dosarul pentru cererea de finanțare a proiectului. Sper din tot sufletul să se aprobe ca să putem ridica acestă competiție pentru amatori la nivel național, alături de Maratonul Medieval Mediaș, Saint George Maraton – Sf. Gheorghe, Prima Evadare – București,

Cum o singură persoană nu poate acoperi toată acțiunea, pe lîngă membrii activi care s-au facut deja remarcați, avem nevoie de oameni dinamici, voluntari pentru ca acțiunea noastră să fie o reușită.

La această competiție și-au anuțat prezența mulți tineri din județele limitrofe și din țară. Haideți să nu dezamăgim și să facem o treabă de calitate.

Primul pas care trebuie facut pentru voluntariat este să te prezinți marti seara de la ora 19, la Casa Tineretului din Botoșani, etaj 1.

Te așteptăm!

Vali – președinte GEOS

Anunțuri
Comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s